Hipersenzitivitatea (high sensitivity), termen introdus în literatura de specialitate de cercetătoarea psihoterapeut Elaine Aron, reprezintă o trăsătură înnăscută, întâlnită la 15-20% din populație și este caracterizată în principal de o capacitate crescută de receptare și procesare elaborată a stimulilor din mediul extern și intern (Aron, 1999).
Deoarece atributele acestei trăsături influențează toate caracteristicile de personalitate ale celor care o prezintă, este important să fie identificată și luată în considerare cât mai devreme, din perioada copilăriei. De asemenea, identificarea timpurie a trăsăturii este relevantă și în contextul teoriei „sensibilității diferențiale” (Differential Susceptibility Theory ) (Pluess & Belsky, 2010), un aspect foarte studiat al hipersenzitivităţii, care se referă la faptul că persoanele hipersenzitive sunt foarte influențate de mediul în care cresc și trăiesc.
Astfel, copiii ce au această trăsătură se dezvoltă și beneficiază de efectele pozitive ale unui mediu suportiv și empatic într-un mod superior majorității, cu probabilități mult mai reduse de a dezvolta anxietate și depresie (Aron, 2010). În schimb, în medii dificile, în care există agresivitate, lipsă de acceptare și suport sau neglijare a nevoilor emoționale, acești copii sunt mult mai predispuși la tulburări afective și de comportament, față de majoritatea care nu prezinta trăsătura de hipersenzitivitate (Aron, 2010).
Pași în abordarea terapeutică a copiilor hipersenzitivi
Pentru că sunt mult mai receptivi senzorial, atenți la detalii, sensibili la presiuni, conștiincioși, empatici și mai influențabili emoțional față de majoritatea, copiii hipersenzitivi pot ajunge în contexte terapeutice din motive diverse, de la tulburări afective, de comportament și de somn, până la prevenție pentru a face față tranzițiilor în situații ce presupun noutate: școală, clasă, locuință, grup social (Aron, 2010; Kibe, 2019).
De cele mai multe ori, trăsătura se poate contura din detaliile fine ce apar în manifestările copilului – toleranță scăzută la suprastimulare senzorială și emoțională, nu suportă gălăgia, anumite zgomote, arome, gusturi, texturi, se plânge de țesăturile mai aspre ale îmbrăcăminții sau ale etichetelor hainelor, percepe repede stările afective ale celorlalți și reacționează în consecință, prin contagiune afectivă (de unde pare că absoarbe stările celor din jur), îl afectează tonul ridicat al învățătoarei, este sensibil la critică, reacționează puternic la nedreptate, are o capacitate ridicata de conștientizare ce se poate manifesta ca o maturitate sau înțelepciune timpurie (Aron, 2004).
Intervențiile terapeutice ar trebui să vizeze în primul rând oferirea unui spațiu de siguranță și liniștire, în care copilul să se simtă văzut, ascultat, validat și în care să își poată elibera din surplusul pe care îl adună din experiențele sale.
Tehnicile creative de desen – utilizarea expresiei grafice în evaluare și intervenție
Pentru copiii mai mici sunt foarte potrivite abordările expresiv-creative. Metodele și tehnicile expresiv-creative pot fi integrate cu succes în procedura de evaluare/investigare și intervenție psihologică în lucrul cu copii hipersenzitivi, ca modalități terapeutice complexe de intervenție psihologică pentru diverse tipuri de problematici.
Reprezentând o abordare diagnostică și terapeutică integrativă, mijloacele expresiv-creative utilizează arta și improvizația creativă ca mijloace provocative simbolice (Mitrofan, I., Petre, L., 2013).
Dintre mijloacele creativ-expresive utilizate pe scară largă, fac parte artele vizuale -desenul, pictura pe pânză sau diverse obiecte ceramice sau vestimentare, modelajul, colajul, filmul și fotografia, confecționarea de obiecte decorative-, imageria, meditația creativă, jocul cu nisip, muzica, sunetul, tehnicile corporale, dansul, metafora, teatrul, poveștile, poezia.
Tehnicile de desen sunt printre cele mai utilizate mijloace de evaluare și intervenție terapeutică, sub forma testului proiectiv, a desenului liber sau tematic, sau ca secvență în cadrul unor tehnici expresive complexe care pot îngloba și alte metode.
O altă calitate a acestor metode este legată de capacitatea lor de a facilita exprimarea complexă a persoanei, în moduri pe care cuvântul în sine, uneori, nu o poate realiza. Ele constituie o poartă de acces către trăiri, emoții, complexe, amintiri, afecte de profunzime, care se constituie ca blocaje în calea creșterii și dezvoltării persoanei.
Pentru copiii mai mari și adolescenți este importantă validarea sentimentului de a fi „diferit” (Aron, 2004). Accentul trebuie să cadă pe susținerea acceptării stilului particular de a funcționa, discutarea despre dificultățile cu care se confruntă și sublinierea avantajelor sau punctelor forte, punerea în valoare a creativității, învățarea gestionarii emoțiilor, a respectării ritmului interior și a nevoii de timp mai mult pentru liniștire și relaxare (Aron, 2004).
Receptivitatea ridicată și procesarea mentală intensă, fiind capacități structurale, nu pot fi modificate, ci doar susținute, prin alternarea sarcinilor necesare, cu activități plăcute gen hobby, pasiuni, sport preferat, și canalizarea energiei pe anumite scopuri semnificative și de interes, cu mare atenție pe momentele de pauză, pentru a diminua sau evita supraîncărcarea.
Trebuie ca cei din jur să înţeleagă că nu este vorba despre o sensibilitate exagerată, ci este vorba despre o capacitate foarte ridicată de a prelua și prelucra informații cu multe detalii, ceea ce supraîncarcă sistemul nervos și poate amplifica reacțiile emoționale (Aron, 2004, 2010).
Obiective ale utilizării expresiei grafice în procesul de evaluare:
- evidențiază o serie de aspecte privind relațiile copilului;
- permit surprinderea zonelor de conflict, a granițelor și a alianțelor;
- releva în mod simbolic modalitățile de comunicare și relațiile dintre membrii familiei;
- crează o imagine legată de abilitățile parentale și modul în care este organizată relația fiecărui părinte cu copilul.
Evaluarea copilului utilizând tehnicile de desen
Desenul familiei (individual sau colectiv) este una dintre cele mai cunoscute metode proiective de evaluare a copilului și familiei, permițând cunoașterea modului în care copilul se raportează la membrii familiei sale. Metoda dispune de un protocol de interpretare complex, cu ajutorul căruia se poate diagnostica natura problemei cu care se confruntă copilul. Elemente precum dispunerea personajelor în spațiu, mărimea lor, caracteristicile personale, expresiile faciale, detaliile corporale și vestimentare, culorile utilizate, omisiunile sau elementele de bizarerie prezente permit analiza detaliată a organizării familiale și a sentimentelor și atitudinilor reale pe care copilul le are are în raport de ceilalți, eventualele elemente indicatoare ale unei tulburări, blocajele emoționale, atașamentul dintre membrii familiei, inhibițiile sau sentimentele de valorizare/devalorizare.
Obiective ale utilizării expresiei grafice ca metodă de intervenție:
- a crea schimbare;
- a identifica soluții creative la problemele evidențiate în urma evaluării;
- a facilita conștientizarea si schimbarea;
- a crea noi modalități de comunicare și interacțiune;
- a modifica comportamente problematice;
- a exprima emoții și trairi ca formă de contact autentic.
Metodă de intervenție utilizând tehnicile de desen
Sculptura grafică a familiei (tehnică adapatata după Virginia Satir / David Kantor și Fred Duhl) este o tehnică utilizată pentru a evidenția percepția copilului despre modul în care este organizată familia. Strategia utilizată este de a cere copilului să-și imagineze și să deseneze pe o foaie cum ar arăta o sculptură a familiei, având permisiunea de a reprezenta membrii acesteia în orice poziții. Poate fi utilizată pentru a desemna momentul prezent, sau pentru a-și imagina o sculptură ideală a propriei familii. Modul în care sunt așezate personajele (uneori suprapuse), distanța dintre ele, punctele de atingere, postura corpului și imaginea de ansamblu a sculpturii permit o evaluare cu privire la rolurile familiale, granițe, modul în care sunt percepuți de ceilalți membri.
Colajul. Utilizare în evaluare și intervenție
Colajul reprezintă metoda de a realiza o creație, cu ajutorul unor materiale de diverse tipuri (hârtie, material textil, sfoară, fotografii, diverse obiecte care se pot lipi), materiale care se lipesc pe o foaie de hârtie, carton, sau alt tip de suport, reprezentând o temă anume sau o creație liberă. Metoda colajului facilitează o serie de elaborări ce au ca scop autoconstientizarea, autoexplorarea, conștientizarea granițelor, restructurarea personală, rezolvarea creativă de probleme. Este o tehnică facil de utilizat atât individual cât și în lucrul cu grupuri.
Obiective ale utilizării colajului în procesul de evaluare a copilului:
- facilitează expunerea problemei – viziunea asupra problemei;
- evidențiază modul în care copilul se identifică cu anumite reprezentări;
- facilitează exprimarea în moduri constructive a unor conflicte de ordin psihic sau relațional;
- oferă acces către universul interior individual.
Evaluarea copilului utilizând colajul
Tabloul problemei presupune realizarea unui colaj din imagini, fotografii și obiecte care, puse împreună, să redea, simbolic, o imagine a problemei cu care se confruntă copilul. Transpunerea problemei într-o imagine poate genera noi unghiuri de analiză, conștientizări sau mecanisme suplimentare de identificare a cauzelor pentru care se manifestă o problemă, mai ales dacă este ghidat în realizarea colajului prin intermediul întrebărilor psihologului.
Obiective ale utilizării colajului în intervenție:
- permite externalizarea problemei și activarea rolului de observator;
- facilitează identificarea creativă a unor soluții pentru rezolvarea problemei;
- permite punerea în act a unor traume nerezolvate;
- permite conștientizarea unor conținuturi conflictogene și prelucrarea lor.
Metodă de intervenție utilizând colajul
Colajul restructurativ- rezolvarea creativă de probleme- presupune organizarea unui colaj progresiv, din partea stânga a planșei, unde este simbolizată problema, către partea dreaptă a planșei, unde evoluează, cu ajutorul imaginilor, către rezolvare. Copilul poate alege o manieră fantasmatică de rezolvare, urmând ca ulterior, în cadrul analizei, să dea un sens concret soluțiilor alese (ex: „zâna cea bună” își poate găsi un corespondent în realitate).
Implicarea părinților în echipa de susținere terapeutică a copilului
În contextul familial este necesar să se tina cont de particularitățile copilului hipersenzitiv, pentru a-l sprijini într-o dezvoltare sănătoasă. Părinții pot ajuta prin a fi mai atenți la semnele de suprasolicitare ale copilului, să nu îl expună la aglomerații, medii gălăgioase, program încărcat cu multe activități, petreceri surpriză, conflicte, situații încărcate emoțional atât negativ, cât și pozitiv (Aron, 2004).
Ca manieră complexă de abordare integrativă a familiei, metodele și tehnicile expresiv-creative au capacitatea de a minimaliza sau elimina blocajele și barierele de ordin conștient care apar în mod uzual în abordările rațional-cognitive, permițând accesul la conținuturile inconștiente și facilitând o analiză de profunzime a relației dintre membri și a problemelor care apar în interacțiunea familială.
Metodă de intervenție în familie utilizând tehnicile de desen
Tufa de trandafiri (adaptată după Violet Oaklander, 2013) este o tehnică organizată în două etape, una individuală și cealaltă colectivă. În prima etapă, cu ajutorul imageriei dirijate, se solicită membrilor familiei să se imagineze pe sine sub forma unei tufe de trandafiri și să se reprezinte pe o foaie de hârtie, cu toate detaliile personale pe care și le pot imagina. Scopul acestei etape este de a-i ajuta pe membrii familiei să se definească și prezinte pe sine în individualitatea lor, să ia contact cu propriile limite, cu spațiul personal și să scoată la suprafață, prin intermediul simbolurilor – trăiri, emoții, conflicte interioare, senzații și percepții proprii. Felul în care se reprezintă și descriu fiecare permite atât punerea în contact cu sine, cât și punerea celorlalți membri ai familiei în contact cu identitatea fiecăruia, de multe ori diluată în context. În cea de-a două etapă, pe o foaie comună, membrii familiei sunt invitați să reprezinte de această dată familia sub forma unei tufe de trandafiri, fiecare dintre ei reprezentând o floare sau un buchet în tufa respectivă. Se face astfel trecerea de la individual la consensual, invitând astfel membrii să-și permită reciproc spațiu într-un context comun.
Cu toate acestea, copiii ce prezintă hipersenzitivitate nu au nevoi extrem de speciale sau foarte diferite de majoritatea copiilor, însă, pentru creșterea lor sănătoasă este fundamental să fie văzuți, înțeleși, acceptați, validați, să își respecte propriul ritm, să nu fie presați și să se simtă în siguranță emoțională în mediul apropiat (familie, colectiv al clasei, cerc de prieteni).
A susține și a avea grijă de un copil hipersenzitiv, poate fi un proces valoros si pentru tine, din rolul de părinte, terapeut, educator sau profesor, căci te îndreaptă în primul rand spre tine însuţi, spre dezvoltarea capacităților personale de auto-conștientizare și auto-control.
Bibliografie
Aron, E. (1999). The highly sensitive person’s workbook. New York: Broadway books
Aron, E. (2004). The highly sensitive child.
Aron, E. (2012). The highly sensitive person. Revised edition. New York: Citadel press
Aron, E. N. (2010). Psychotherapy and the highly sensitive person. New York: Routledge
Kibe, C. (2019). Environmental effects on highly sensitive children (HSC): Implications of differential susceptibility theory. Ochanomizu University Institute for Education and Human Development
Mitrofan, I., Petre, L.M. Artgenograma. Diagnoza și terapia unificatoare transgenerațională. Colecția Alma Mater, Editura Sper, București, 2013
Oaklander,V. Ferestre către copiii noștri. Editura Herald, București, 2013
Pluess, M., & Belsky, J. (2010). Differential susceptibility to parenting and quality child care. Developmental Psychology, 46(2), 379-390. doi: 10.1037/a0015203
Satir, V. Arta de a făuri oameni. Editura Trei, București, 2010
Author
Gabriela Dumitriu
Gabriela Dumitriu is a PhDs clinical psychologist and psychotherapist, having 8 years of experience working in the system of child protection. She has programs of parental education for parents and parents-to-be, workshops for emotional support and personal development for children, counseling programs for families that adopt children. As a clinical psychologist, she makes assessments and interventions for families in divorce. At Expert Psy Association she organizes trainings about psychological assessment, expertise and intervention in different dimensions for children and families.
Veronica Cristea
Veronica Cristea is a clinical psychologist, psychoanalytic counselor and personal development counselor, Points of View coaching practitioner.
Alexandra Dudu
Alexandra Dudu is a clinical psychologist in supervision. She studies The Assessment, Counseling and Psychotherapy of the Child, the Couple and the Family, within the master's program.
